asdfghjkl-lonely

ninge peste trupul meu
obosit; el stă mereu
pe o muchie de cuţit şi
priveşte cam perplex
ceea ce noi numim
lume.

incerc sa creez cioburi
de zâmbet şi
să mi le pun pe faţă
ca şi cum ar face parte
din mine.

mă sufoc încet în aerul
gri şi încărcat cu praf în care
mirosul unei cafele bune
lasă pete.

păşesc pe un sol care
în orice moment poate
crăpa şi să ma trimită
undeva, probabil
în neant.

simt singura pată de culoare
atunci cănd beau fresh de portocale
şi citesc partituri din cutii
atunci doar simt că am şi eu
libertate.

+Lumea înconjurătoare
-Inspiră praf de stele,
-Bea suflete la micul dejun,
-Expiră nori de fum,
-Reacţionează violent,
-Tremură nestăpânit,
-Atacă continuu,
-Tuşeşte încet şi se
-Evaporă.

ştii ?

Vântul de afară sufla cu putere prin geamul deschis în camera gri şters cu un puternic miros de melancolie. Frigul îţi intra până-n oase, dar ei nu-i mai păsa de nimic. Repeta într-una:  "De ce? De ce?". Se gîndea la cum A FOST şi cum ESTE acum. De la Fericire la Tristeţe. De la Zi la Noapte. De la Cer la Pământ. Pielea ei albă ieşea în evidenţă în atâta tristeţe. Parcă păstra amintirea a ce A FOST. Părul ei roşcat stătea dezordonat şi îi dădea un aer mai lonely. Ochii ei suberbi înotau în lacrimi şi priveau în gol, spre un univers nevăzut. Bluza gri avea urme de lacrimi. Podeaua avea arsuri de la nenumăratele chibrituri pe care le-a aprins şi le-a lăsat să cadă, închipuindu-şi că aşa s-a întâmplat şi cu ea: fantezia arderii şi apoi sfârşitul. Avea lângă ea ceea ce numea "Ultima Scrisoare", iar lângă, briceagul. Suna cam aşa:
"
Oare ai ideee cum mă simt eu?
Oare ştii cum m-a distrus să văd că rupi paginile cu mine din cartea vieţii tale şi le înlocuieşti cu altceva?
Oare ştii cum clocotesc în mine amintirile din ceea ce numesc GOOD OLD TIMES?
Uneori stau şi mă gândesc ca puteam avea toooooot, dar la momentul oportun nu am acţionat şi am pierdut şansa. Îmi amintesc şi acum ultimele ZILE BUNE.
Parcă erau un vis.
Acum totul e gri. Chiar totul.
Vreau să ştii că mie încă îmi mai pasă de firul prieteniei noastre, chiar dacă pare că a fost demult.
"
A mai recitit odată rândurile şi a luat briceagul, s-a ridicat în picioare. Nu avea curajul necesar, dar încă ţinea briceagul în mână. Atunci s-a petrecut. Pisica vecinei a sărit brusc de pe copac pe geam, iar ea s-a speriat. A alunecat şi, în cădere briceagul i-a ajuns direct pe vene. Vecina privea terifiată scena. Ultimele lucruri pe care ea le-a simţit au fost durerea şi agonia.

NEGRU.

S-a trezit. Credea ca e in Iad. Ba nu, too much pain. A privit in jur si si-a vazut mama. Aceasta a privit-o si i-a spus: "Era sa mori. Vecina ta te-a salvat. Multumeste-i." Ea se gandi ca totusi traieste, si bucuria a invadat-o. Crezuse ca murise, cand de fapt realizase ca mai vrea viata. Si-a imbratisat mama si cand a privit pe geam afara, a vazut cativa prieteni care asteptau sa vada ce-i cu ea, si MAI mult, l-a vazut pe EL. Bucuria care a invadat-o cand si-a dat seama ca totusi el o mai considera importanta in felul ei a fost enorma. Atunci cineva i-a dat lui Scrisoarea, iar el a citit-o. Cand a terminat, a fugit in salonul ei si a imbratisat-o, spunandu-i ca nu stia ca a ranit-o asa mult. Ea i-a spus ca nu vrea sa stie nimic mai mult decat ca, asa cum ea i-a fost alaturi la greu, si el ii va fi.

Si de atunci, cei doi frati de suflet au trait fericiti, vazandu-si de iubirile lor pentru alte persoane, dar impartasindu-si toate lucrurile.

"Is There any difference between LOVE and OBSESSION?"
-Alice Hoffman

suiciding dream.

Vântul torid de vară cânta printre obiectele din camera casei de vacanţă de pe plaja cu nisip fierbinte, chiar şi în timpul nopţii. Lumina slabă a lunii ce pătrundea pe fereastra mare de sticlă îi mângâia pletele negre şi ochii căprui, plini de lacrimi sărate. Se gândea la prezent, trecut, şi viitor, ceea ce îi mai rămăsese din el după ce oamenii i-au distrus visurile. Paharul cu whiskey cu care a vrut să-şi înece amarul stăta pe noptiera neagră, cu doar jumătate de conţinut. Minute de tăcere.
După ceea ce i s-a părut jumătate de oră, s-a ridicat brusc şi a ieşit pe uşa de sticlă care o conducea la plajă. Avea pe ea doar un tricou gri. Nisipul îi inţepa tălpile. A privit marea şi, sub influenţa alcoolului, s-a gândit că poate pune capăt la tot. A fugit înspre mare, şi dintr-un salt, a fost în apă. Era rece. A înotat până la geamandură, şi s-a hotărât că totuşi înecul ei dramatic mai poate aştepta. Dintr-o dată, au început valuri mari. Speriată, s-a gândit că ar fi bine să se întoarcă. Prea târziu. Un val a izbit-o, a înghiţit apă sărată şi a început să se scufunde. Se lupta cu disperare să ajungă sus, la aer. După câteva momente însă, oxigenul s-a dus şi a încetat să mai lupte. Viaţa scurtă urma să ia sfârşit într-un mod tragic. Cu o ultimă privire a văzut o scoică pe fundul apei. Simţea că s-a terminat.







 A deschis brusc ochii. Era în Iad oare? Au crezut că s-a sinucis? A privit paharul cu alcool de pe noptieră, hainele ei identice şi atmosfera tristă din cameră. Ceasul de pe noptieră marca secundele cu un tic-tac sonor.Era tot acolo. A fost doar un vis, un coşmar. Doar un vis. Trăia. În viaţă. A început să plângă, pentru că încă respira, un plâns de fericire. Tot ceea ce păruse dispărut revenise la normal. Avea o viaţă întreagă de trăit. S-a uitat la apa neagră din cauza nopţii. Şi s-a hotărât să nu încerce vreodată marea noaptea.

thoughts.

din când in când
stau
să mă gândesc la viaţa
care se joacă
cu noi.

aud un glas
sfâşiat şi sadic
ce-mi şopteşte:
"ei nu te mai vor."
şi în tăcerea
de mormânt ce urmează
urlu mental.

sfâşiu cu unghiile
bucata de pânză
a vieţii perfecte
ce nu-mi aparţine
şi-i dau foc;
mă bucur că arde
cu flăcări roşii.

mă uit în oglinda
mare de pe perete
şi văd o silueta
ce nu aparţine
lumii în care se află;
parcă seamănă cu mine..
aşa să fie ?

pe fundal
se-aude ceva
de rachmaninov
dar eu sunt prea
adâncită în
fântâna viselor
ca să dau atenţie
muzicii.

souk drinker.

de ceva vreme stau
la masa maro
de lemn din bucătărie
cu un pahar în faţă
şi-mi beau sufletul
cu paiul
verde din starbucks.

simt sticla rece
a paharului si
continutul cald
care e suflet
ce nu se mai termina..
îl beau de
vreo 5 zile şi
pare tot atât.

am luat o seringă
cu culoare albastră şi
mi-am tatuat ochii
cu cerneala colorată
ca să nu mai vadă
paharul de pe masă
dar e în zadar.

culoarea mi se scurge
din mine
cu cât incerc
să beau mai mult suflet
aşa că mă decid
să-l las
în pace să
nu îl mai diluez cu apă.

cât a ajuns în mine
m-a făcut să
îmi dau seama că
sunt captivă
în ceea ce numim
realitate şi
că dându-mi
glas gândurilor
aberez.

question list

de ce nu-mi spui că mă iubeşti
dacă asta-i ce doreşti?
de ce mă laşi să plâng aşa
dacă-i din cauza ta?
de ce nu-mi dai un ajutor
ca să scap de-amarul dor
ce mă mistuie încet,
ce mă arde până-n vene?

oare cu ce.am greşit eu
ca să-mi fie aşa greu
să zâmbesc, să cânt un gând
neimportant, să stau râzând
pe o bancă ce-mi arată
priveliştea, disperată
c-aş putea pleca oricând
nezâmbind şi nerâzând
şi fugind cu disperare
să găsesc o alinare
sub soare.

things

stau şi mă gândesc la lună

cum îmi spune 'noapte bună'

ea se culcă , eu stau trează

noaptea oftează.

ochii îmi privesc tavanul

în timp ce stau pe divanul

ros de vreme; cânt şi spun

un gând bun.

ura încolţeşte-n minte

ascultă, şi ia aminte

poate e ultima oară

când vezi această 'domnişoară'

stând, plângând, oftând,

scriind un gând.

minunata noapte-albastră

se-oglindeşte într-o glastră

îşi priveşte oghii palizi

într.o lume de culoare,

fără soare.

ură.

picioarele mi se clătinau pe tocuri în timp ce fugeam. ciorapii albi erau sfâşiaţi, dar who cares? rochia albă şi scurtă flutura, ruptă de spini şi pătată cu sânge. părul stătea ciufulit pe spate, iar pe faţă aveam machiaj curs. îmi era frig, dar acesta nu era singurul lucru care mă îngrijora.
am intrat în grădina sufletului lui, şi trebuia să ies cumva de acolo. nu-mi plăcea deloc, dar nu aveam ce face. mă aflam acolo şi trebuia să ies.
pe dinafară, părea o grădină frumoasă, curată, cu trandafiri vişinii. dar după ce am călcat dincolo de poartă, am observat că totul nu e aşa cum părea. sunt maracini, şoareci, gâze urâte şi multe altele. se pare că aparenţele înşeală...
am auzit o voce senzuală care spunea: vino, te aştept. dar eram hotărâtă să nu mai cred. totul era o minciună.
continuându-mi fuga, am zărit poarta în depărtare. însă cu cât mă apropiam , aceasta părea că duce către o lume urâtă. m-am hotărât totuşi să îmi încerc norocul.

TO BE CONTINUED.

Când am ajuns la poartă şi am atins mânerul, i-am auzit vocea..ca de obicei vorbea pe tonul său dulce, dar acum ştiam ce se ascunde în spatele bunătăţii lui, era doar o persoană profitoare pe care nu o interesa de feeling-urile altora.dar acum că era acolo, trebuia să-l înfrunt. şchiopătând, şi cu ochii înlăcrimaţi, m-am îndreptat înspre el. şuvoaie de cuvinte la adresa sa au început să curgă, dar el râdea 'inocent', şi nu.mi băga în seamă spusele. cu un zâmbet de gheaţă am început să mă uit la detalii. era mai puternic decât mine, dar nu invincibil. he could be destroyed. avea o mantie de nepăsare ţesută fin, ce se întindea în josul scaunului său. pe moment mi-a venit ideea. am căutat în geantă şi am găsit o brichetă de metal. am aprins-o şi am aruncat-o pe mantia lui, care a început să ardă. cu cât aceasta ardea mai mult, cu atât grădina devenea mai frumoasă. cu un urlet sfâşiat, EL a dispărut, şi grădina a revenit la normal. cu un ultim efort am spus un: 'Hell Yes' slab, şi am căzut la pământ, răpusă de cele întâmplate.
TO BE CONTINUED

melancolie.

Ţineam stiloul în mâna stângă, făcându-mi urme de cerneală pe degete. Pagina pe care vroiam să scriu avea doar un rând sau două scrise. Nu ştiam cât. Preferam să nu mă uit la ea. Încercam să-mi scriu memoriile, dar nu îmi venea nimic fericit în minte. Prea multe pagini din cartea memoriei erau negre.. doar una sau două albe. Încercam să imi amintesc totuţşi ceva.. ceva... era o amintire cu un prieten.. dar se termina trist şi aia. În ce hal m.a adus tristeţea!?  Priveam în oglinda de pe perete şi vedeam o fată frumoasă, dar de gheată. Fără suflet...M-am îndreptat către masa de lemn pe care era o sticla de Jack şi am vrut să îmi torn un pahar. Însă când mâna mea a atins sticla rece, am auzit. Muzica. Venea dinspre fereastră. Ca şi într-o transă m.am dus înspre geam, cu paşi mărunţi... Am atins rama şi mi.am trecut un picior peste, atingând faţada. Când să-l trec şi pe celălalt, muzica s-a oprit. Mi-am dat seama unde eram.. la 30 de metri de sol, deasupra maşinilor zgomotoase şi a oamenilor care priveau ciudat, şi am intrat înapoi în camera cu pian, partituri, tristeţe , singurătate şi un chef nebun de pasiune.

Aici am ajuns!

chiar crezi că meriţi atenţie ?

eşti o flacără care a izbucnit în camera minţii mele.
continui să arzi cu o continuă veselie.
încerc să te sting, dar nu pot.
aşa că încerc să uit de tine.
incendiul ăsta o să se stingă de la sine..
va lăsa în urmă o arsură.. pe podea, probabil.
o arsură care va rămâne acolo, dar va fi uitată.

pentru că nu toţi merită băgaţi în seamă.:)

.

Creionul aluneca pe pagina.
Contururi se creeau.
Doi ochi.
Apoi o gura..
Un nas....
................
Perfectiune.

I am what I am.

Plâng..
Plâng pentru că îmi pasă.
Îmi pasă puţin prea mult de tot.
Nu ar trebui să fie aşa, dar aşa sunt eu.
Asta sunt eu şi ia-mă aşa cum sunt.
Ştiu că unii se vor duce mâine , după ce au citit asta şi vor zice că nu merită să scrie oamenii ca mine.
Dar nu pentru ei fac asta.
Chiar dacă încă plâng.
Îmi pasă totuşi şi de ce zic ei.
Îmi pasă de un da, de un nu,  de tot.
Mă intreb oare de ce sunt aşa..
Pentru că asta sunt eu.
Şi chiar dacă încă plâng, cândva mă voi opri.
Voi zâmbi.

Cândva...

Adio, lume crudă

Fugea. Fugea , încercând să termine drumul până la capătul tunelului Tristeţii şi să ajunga în Lumea Libertăţii.
Nu ii plăcea unde era. Prea multă lume rea. Prea multe proaste. Prea multe persoane care nu merită ceea ce au.
Oare şi Lumea Libertăţii era aşa ?
NU.
Lumea Libertăţii conţinea şi ea alcoolici and stuff , dar nu era ca şi unde se afla. Era magic. Aşa a auzit. O făcea să îsi aduc aminte cum degetele lui se plimbau prin părul ei creţ, cum îi mângâia faţa ori de câte ori avea nevoie, cum îi spunea că e lumina ochilor lui. But it.s all over. Tristeţea i-a distrus pe toţi.
Avem toţi nevoie de puţină libertate.
Goodbye, Cruel World.

o zi senină, cu fulgi şi toate cele .

afară ningea, cu fulgi mari. copii făceau oameni de zăpadă, strigau fericiţi, bucurându-se de zăpada moale şi pufoasă. din camera ei nu ieşea nici un zgomot. însă ea era acolo, cu privirea pe geamul vechi cu ramă maro.
şi-ar fi dorit să aibă şi ea o clipă  de fericire, ca şi ceilalţi. să strige şi ea, să se bucure şi ea, să alerge fără nici o grijă prin labirinturile de zăpadă. dar nu putea. de fiecare dată când cineva o întreba de ce, ea răspundea că nu ştie. însă in adâncul fiinşei ei ştia. îşi amintea în fiecare zi TRECUTUL , şi tânjea după el. nu putea pur şi simplu să uite. asta era părerea ei. însă acum, privind afară, realiya greşelile, şi cu o mişcare bruscă s-a ridicat de pe podea, şi-a luat paltonul şi a fugit pe uşă.
era iarna ei, doar a ei. şi de ce să nu se bucure şi ea !?